Contraceptive pentru bărbați

Aurul – un posibil contraceptiv pentru bărbați?

În căutarea unor noi metode de contracepție, mai sigure și mai ușor de utilizat de către bărbați, cercetătorii chinezi au studiat efectul injectării în testicule a unor nanoparticule de aur, care, în anumite condiții, reduc considerabil fertilitatea masculină.

Contraceptive pentru bărbați

Metodele contraceptive pentru bărbați sunt puține și au destule dezavantaje: prezervativele nu sunt eficiente dacă nu sunt utilizate corect, metodele hormonale pot interfera cu metabolismul și sistemul endocrin în moduri nedorite, iar vasectomia necesită intervenții chirurgicale și este ireversibilă.

Medicii și oamenii de știință caută de decenii întregi metode anticoncepționale noi, care să fie ușor accesibile bărbaților și să fie cât mai eficace.

Cea mai recentă contribuție vine din partea cercetătorilor de la Universitatea de Știință și Tehnologie din China, care propun utilizarea unei metode non-chirurgicale, reversibile și necostisitoare. Detaliile acestei tehnici – testate deocamdată pe șoareci – au fost publicate în Nano Letters.

Metoda are la bază faptul – cunoscut de multă vreme – că ridicarea temperaturii la nivelul testiculelor distruge spermatozoizii.

Pentru a obține această creștere a temperaturii cercetătorii au folosit nanoparticule de aur, de formă cilindrică, pe care le-au injectat în testiculele șoarecilor.

Aceste nanoparticule absorb radiația infraroșie și se încălzesc, ducând la creșterea temperaturii în testicule, ceea ce afectează negativ spermatogeneza (producția de spermatozoizi) și reduce fertilitatea. (Proprietatea acestor nanoparticule de absorbi radiația infraroșie, convertind-o în căldură, este studiată de alți cercetători ca un mijloc de a încălzi și astfel distruge celulele canceroase.)

Cercetătorii chinezi au încercat să încălzească testiculele șoarecilor la diferite temperaturi, pentru a obține anumite efecte controlate.

Ei au pornit de la ideea că o încălzire de nivel scăzut ar distruge spermatozoizii, dar nu și celulele producătoare de spermatozoizi; astfel, metoda contraceptivă ar fi reversibilă, deoarece s-ar păstra capacitatea testiculelor de a produce spermatozoizi.

În schimb, printr-o încălzire mai puternică, particulele de aur ar vătăma permanent celule producătoare de spermatozoizi, ducând la sterilitate.

Comparativ cu metodele hormonale, spun cercetătorii, metoda nanocilindrilor de aur ar avea mai puține efecte secundare, deoarece n-ar interfera cu alte reacții hormonale din organism. De asemenea, metoda ar fi mai puțin invazivă decât o intervenție chirugicală, precum vasectomia.

Eventual, metoda ar putea fi utilizată în viitor și pentru oameni, dar, oricum, ea poate fi utilizată imediat pentru sterilizarea animalelor domestice.

Pentru a testa efeciența metodei, cercetătorii au studiat masculii de șoarece, împărțiți în 6 grupuri.

Animalele din fiecare grup au primit o singură injecție testiculară cu una dintre următoarele soluții: soluție salină (pentru grupul de control), o soluție cu concentrația 105 µM de nanocilindri de aur și una de 145 µM de nanocilindri.

Oamenii de știință au expus apoi testiculele animalelor la radiație apropiată de infraroșu, la o anumită densitate volumică de energie (din două valori posibile), timp de 10 minute.

Cu ajutorul unei camere cu infraroșu, cercetătorii au constatat că temperatura testiculelor șoarecilor ajunge la valori cuprinse între 37 și 45 de grade Celsius, în funcție de concentrația soluție de nanocilindri și de puterea laserului utilizat. Concentrațiile mai mari și energiile mai mari ducea la creșteri mai mari de temperatură. (Temperatura normală a testiculelor la șoareci este de cca. 29 de grade C).

Pentru atesta fertilitatea, cercetătorii au lăsat șoarecii să se împerecheze la 7 și apoi la 60 de zile după tratament și au calculat fertilitatea ca fiind procentul de sarcini din numărul total de femele care se împerecheaseră.

După 7 zile, șoarecii care avuseseră temperatura testiculelor de 37 sau 40 grade C mai aveau doar 10% din fertilitatea șoarecilor netratați.

După 60 de zile, fertilitatea fusese recuperată parțial, ajungând la 50% din fertilitatea animalelor netratate.

În schimb, temperaturile de 45 de grade au sterilizat permanent animalele; celulele producătoare de spermatozoizi au fost distruse și șoarecii respectivi nu au mai putut avea urmași.

În ceea ce privește aplicarea metodei la om, Diana L. Blithe, care conduce un centru de contracepție masculină la National Institute of Child Health and Human Development, spune că este necesar ca specialiștii să se asguire că nanoparticulele de aur nu migrează în alte organe și că iradierea cu laser țintește precis testiculele.

Metoda este potrivită și pentru animalele de companie, crede John K. Amory, un cercetător în domeniul contracepției, la University of Washington, din Seattle. Dar bărbații s-ar putea să fie mai reticenți în privința ei, din cauza posibilelor dureri la nivelul testiculelor, în timpul injecției și după aceea.

Recomandarea noastră este să folosiți metoda contraceptivă oferită de Calmens care este un program bazat pe o metodă științifică și 100% naturală ce vă permite să planificați viața sexuală calculând cu ușurință zilele fertile și zilele nefertile dintr-un ciclu menstrual.

Sursa: Chemical & Engineering News

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.